Discopatia la câini: simptome și tratament

Discopatia la câini este o afecțiune cauzată de procese degenerative la nivelul coloanei vertebrale, în special al discurilor intervertebrale. Ca urmare a deficiențelor nutriționale ale structurilor coloanei vertebrale, pot apărea simptome care necesită asistență medicală imediată pentru un tratament adecvat. În stadiile incipiente, boala poate fi gestionată conservator. Cu toate acestea, pe măsură ce procesele distructive progresează, tratamentul discopatiei la câini fără intervenție chirurgicală devine ineficient.

Conţinut

1 Caracteristici generale
2 Tipuri
3 Motive
4 Simptome
5 Diagnosticare
6 Tratament

Caracteristici generale

Coloana vertebrală a câinelui este formată din vertebre, care sunt ținute împreună de articulații și discuri intervertebrale. Fiecare vertebră are o deschidere specială prin care trece măduva spinării. Împreună, acestea formează coloana vertebrală.

Discurile intervertebrale au formă de inel, acoperite cu țesut fibros dens. Acest țesut este umplut cu nucleul pulpos. Această structură permite absorbția șocurilor. Funcția discurilor este de a distribui încărcăturile pe coloana vertebrală și de a asigura stabilitatea și susținerea acesteia.

Discopatia poate afecta orice parte a coloanei vertebrale - cervicală, toracică sau lombară - sau mai multe simultan. Dacă se dezvoltă tulburări metabolice în nucleu și inelul fibros, nivelul proteoglicanilor (compuși proteici cu greutate moleculară mare) scade, ceea ce duce la o scădere a concentrației de molecule de apă. Drept urmare, țesutul discal începe să-și piardă elasticitatea și se dezvoltă procese degenerative, ceea ce duce la afectarea funcției. Sub presiunea coloanei vertebrale, discul începe să se aplatizeze, iar conținutul său se extinde dincolo de limitele normale, afectând negativ terminațiile nervoase și măduva spinării.

Pe măsură ce boala progresează, aceasta poate avea două căi de dezvoltare:

protruzie – protruzia discului fără ruptura membranei;
extrudare – o încălcare a integrității țesuturilor învelișului exterior al inelului cu eliberarea conținutului în zona canalului medular.

În orice caz, are loc o compresie mecanică a măduvei spinării și a terminațiilor nervoase. Apar inflamații și umflarea țesuturilor. Ulterior, vertebrele încep să se deformeze.

Tipuri

O denumire alternativă pentru discopatie este boala lui Hansen. Aceasta este împărțită în două tipuri principale:

Tipul I. Procesul degenerativ implică în principal țesuturile inelului exterior, provocând extrudarea sau ruptura. Aceasta duce la umflarea măduvei spinării și inflamația nervului spinal. Acest tip de boală este caracterizat printr-o progresie rapidă și este mai frecventă la persoanele tinere.
Tipul II. Cel mai adesea observat la câinii cu vârsta peste 6 ani. În acest caz, procesele degenerative și distructive progresează mult mai lent. Proeminența discului se dezvoltă treptat, ducând la deformarea mai multor vertebre.

Motive

Rasele de câini condrodistrofoizi, cum ar fi teckelii, mopsii, buldogii și pechinezii, sunt predispuși la discopatii. Teckelii prezintă un risc mai mare pentru această afecțiune. Peste 60% din cazuri se găsesc la această rasă.

Câinii cu vârsta cuprinsă între 4 și 7 ani sunt cei mai des afectați. Factorii predispozanți pentru patologie sunt: obezitate și alte tulburări metabolice. Mai rar, patologia apare după o leziune a coloanei vertebrale.

Principalul factor cauzal în dezvoltarea discopatiei este metaplazia cartilaginoasă. Acest proces este o formă de regenerare patologică în care un tip de țesut este înlocuit cu altul. Acesta este modul în care țesutul fibros este înlocuit cu cartilaj sau os.

Metaplazia se dezvoltă pe fondul inflamației cronice, al nutriției tisulare afectate sau al metabolismului.

Simptome

Dacă discopatia se dezvoltă lent la câini, simptomele pot să nu apară imediat. Animalul poate fi bolnav mult timp înainte de a se dezvolta o imagine clinică clară.

Pe măsură ce procesul degenerativ progresează, simptomele se vor intensifica. Animalul va resimți durere, care se poate manifesta după cum urmează:

animalul de companie își limitează mișcările;
se observă o schimbare a mersului, acesta devine mai constrâns și mai greu;
apare șchiopătarea (la unul sau mai multe membre);
animalul de companie are dificultăți în a sări, a coborî sau a urca scările;
coordonarea mișcărilor este afectată;
poate scânci când încearcă să-și schimbe poziția;
apar tremurături în labe și convulsii;
În cazuri avansate, câinele nu poate merge.

În funcție de localizarea procesului degenerativ, discopatia se va manifesta în moduri diferite:

Dacă există probleme în regiunea cervicală, câinele are dificultăți în a-și mișca capul sau în a-l înclina;
Dacă există probleme în regiunea lombo-toracică, se poate observa o curbură nefirească a spatelui și apariția unei cocoașe.

În orice caz, animalul de companie va fi neliniștit, va reacționa necorespunzător la atingere și nu se va lăsa mângâiat.

Diagnosticare

Pentru a prescrie un tratament adecvat pentru discopatie, este necesar să se pună un diagnostic corect și să se determine localizarea procesului patologic. Asistența veterinară este esențială pentru aceasta. Determinarea pe cont propriu a tipului de tulburare și a amplorii acesteia este imposibilă. Amânarea tratamentului poate duce la consecințe negative semnificative, inclusiv paralizie la câini.

Medicul veterinar va prescrie următoarele tipuri de examinări:

Examen fizic. Acesta va include o evaluare a stării animalului și teste neurologice. Medicul va observa mișcările animalului, capacitatea sa de a sări și capacitatea sa de a depăși obstacolele. Se vor evalua reflexele și se vor verifica răspunsurile la durere.
Analize de laborator: hemoleucogramă completă și analiză biochimică a sângelui. Se pot solicita teste suplimentare la discreția medicului.
Radiografie a coloanei vertebrale. Această examinare va ajuta la determinarea zonei afectate și a extinderii deteriorării țesutului vertebral și a discurilor intervertebrale. Radiografiile sunt esențiale în diagnosticarea discopatiei.

Cele mai informative metode de diagnostic sunt imagistica prin rezonanță magnetică și tomografia computerizată. Cu toate acestea, aceste examinări sunt rareori efectuate la animale din cauza costului lor.

Tratament

Tratamentul discopatiei la câini depinde de stadiul de progresie a bolii, de tipul acesteia și de manifestările clinice. În stadiile incipiente, va fi necesară o terapie conservatoare, utilizând medicamente din diferite grupuri prescrise de un medic veterinar. În acest caz, tratamentul poate fi efectuat acasă, cu monitorizarea constantă a afecțiunii.

Tratamentul conservator include utilizarea următoarelor medicamente:

medicamente antiinflamatoare steroidiene și nesteroidiene (AINS) pentru ameliorarea inflamației nervului spinal și a țesuturilor adiacente;
analgezice (analgezice și AINS);
relaxante musculare pentru ameliorarea spasmelor musculare;
sedative;
Vitaminele B.

În plus, sunt prescrise proceduri de fizioterapie.

Important! Tratamentul nu poate vindeca complet discopatia. Toate metodele de tratament au ca scop ameliorarea simptomelor și încetinirea sau oprirea proceselor degenerative.

Dacă procesul patologic implică țesutul osos al vertebrelor sau dacă a avut loc o ruptură a inelului fibros, atunci câinele va necesita cu siguranță o intervenție chirurgicală.

Chirurgul va îndepărta fragmentele de disc intervertebral care au pătruns în măduva spinării și va îndepărta țesutul deteriorat. Această intervenție chirurgicală este necesară pentru a ameliora presiunea din spațiul spinal. Dacă deteriorarea nu este corectată chirurgical, există un risc ridicat de paralizie rapidă.

Discopatia la câini are un prognostic favorabil. Dacă tratamentul este început devreme, animalul poate rămâne activ pentru o lungă perioadă de timp. Recuperarea postoperatorie poate dura aproximativ o lună sau două. Animalul va necesita odihnă completă, o dietă nutritivă, săracă în grăsimi și purtarea obligatorie a unui corset.

În perioada postoperatorie, proprietarul trebuie să-și ajute animalul de companie:

întoarce-l pe părți diferite pentru a preveni escarele;
Masează-ți labele și burta pentru a îmbunătăți digestia.

După un timp, câinele poate fi scos la plimbări scurte, crescând treptat exercițiile fizice. Orteza trebuie purtată până când medicul veterinar stabilește că nu mai este necesară.

Exercițiile fizice moderate (în special înotul) și o dietă sănătoasă sunt măsuri preventive bune. Obezitatea trebuie prevenită. Afecțiunile cronice trebuie, de asemenea, monitorizate prin vizite regulate la veterinar.

Cum să masezi un câine cu discopatie: videoclip de la un medic veterinar